Am achizitionat un Boxed Set crezand ca e seria completa, eh, se pare ca mai continua, dar deocamdata sa discutam despre ce contine acest boxed set:
The Gunslinger (Pistolarul)
“Do you believe in an afterlife?” the gunslinger asked him as Brown dropped three ears of hot corn onto his plate.
Brown nodded. “I think this is it”.
Roland e pistolarul si personajul principal al seriei, cel putin pana unde am apucat sa citesc eu. Primul volum al seriei ne loveste cu o lume abstracta si foarte gri, intunecata. Roland il urmareste pe Omul in Negru de-a lungul unui desert, iar pe drum au loc tot felul de aventuri. Cuvantul “aventuri” are in sine o tenta jucausa, ceea ce cartii ii lipseste insa complet. In pauze ne sunt prezentate in mod plictisitor parti din trecului lui Roland, care pare sa fi crescut intr-o lume foarte fantasy.
Am citit cartea mai demult si scriu cuvintele astea abia dupa ce am terminat si a doua carte pentru care a trebuit sa-mi fac curaj, deci nu mai am idee cum scopul lui Roland se schimba in gasirea Turnului Intunecat, dar se schimba. Turnul e cica un nexus al tuturor lumilor.
Mi-e greu sa gasesc ceva pozitiv de scris despre cartea asta, asa ca trecem mai departe.
The Drawing of the Three (Alegerea celor trei)
The gunslinger realized with dim humor that maybe he wasn’t dying quite as fast as he thought. If he had been, would he feel this scared?
Ei bine mi-am zis ca daca tot am cumparat cartile sa incerc sa le si citesc, asa ajungem la al doilea volum, in care Roland se intalneste cu trei usi pe o plaja. Nu dau mai multe detalii, e mai bine sa fiti suprinsi, atat cat poate seria asta sa surprinda. Nu stiu daca asa scrie Stephen King de obicei, dar e al naibii de plictisitor. Si lumea zice ca astea sunt cele mai bune carti ale lui.
Anyway, The Drawing e un pas inainte fata de The Gunslinger, chiar si numai pentru simplul fapt ca in ea se intampla lucruri pe care le poti intelege. Iar lumea devine mai diversa, intalnim mai multe elemente decat in desert, care parea o lume de vis si nimic mai mult. Deci The Drawing reuseste sa ne ancoreze in ceva, si cimenteaza ceea ce banuiesc ca ramane obiectivul urmatoarelor carti, gasirea Turnului Intunecat.
Problema e ca daca in prima carte lumea lasa loc la astfel de artificii, aici par fortate si lenese. Ma refer la intuitia iesita din comun a lui Roland, care in momente critice stie pur si simplu ce sa faca. Si eu am citit cartea cu atentie (nu ca ar necesita prea multa) dar sa-mi bag daca stiu de unde le scoate Roland asta. Mintea imi fuge fara efort la filme Hollywoodiene, si imi dau seama de ce se traduc asa bine cartile lui Stephen King pe sticla. Chiar prea bine. Pentru ca asta e stilul lui de scris, ca pentru un film, unde nu ceri prea multe explicatii ci doar te astepti ca scenele sa se deruleze spre un final.
De ce e dezamgitoare metoda asta – pentru ca citesti 400 de pagini despre iepuri ca apoi Roland sa zica “Nu stiu de ce, dar simt ca trebuie sa mananc morcovul asta!” iar cartea se termina cu el indeplinindu-si obiectivul.
Foarte, foarte… nu-mi vine sa mai pun mana si pe urmatoarea carte din serie.
The Waste Lands (Tinuturile pustii)
“I kill with my heart, motherfucker,” she said, and the gunslinger’s revolver roared in her hand.
Wizard’s Glass (Vrajitorul si globul de cristal)
Am renuntat la serie si am vandut Boxed Set-ul. Se pare ca Stephen King e prea abstract pentru gusturile mele.