Fortune’s Pawn (Paradox Book 1) – Rachel Bach

Rachel BachAzi voi scrie câteva cuvinte despre prima carte din seria Paradox – Fortune’s Pawn. Celelalte două sunt Honour’s Knight și Heaven’s Queen. Nu cred că va fi vreodata tradusă în română, era la reducere și coperta părea promițătoare (modalitate perfectă de alegere a cărților) așa că am cumparat-o, în engleză.

Doamna Rachel Bach scrie și sub pseudonimul Rachel Aaron, don’t ask why. Are deocamdată vreo trei serii la care a lucrat dar e prolifică și cred că va bate niște recorduri.

Are și o carte de non-ficțiune numită “De la 2000 la 10000 de cuvinte: cum să scrii mai repede, mai bine, mai mult din ceea ce iubești”. Iar Fortune’s Pawn e scrisă exact în stilul ăsta: mult, repede, prost.

Fortune's PawnCoperta prezintă un citat de la Felicia Day în care zice că a iubit cartea. Felicia Day e o actriță deci nu știu de ce ar fi atât de relevantă opinia ei. Deasupra titlului scrie ”Primești o singură șansă” fără vreo legătură cu acțiunea din carte, dar recunosc că iese în evidență. Pe mine m-au făcut să cumpăr cartea, deci felicitări departamentului de marketing!

În urmă cu vreo 10 ore m-am uitat prin teancul de cărți cumpărate și necitite încă, teanc ce tot crește, și am pus mâna pe Fortune’s Pawn cu inocența unui copil ce desface cadourile de Crăciun, neștiind nimic de carte decât că e SF.

Prima impresie e că Rachel Bach, o femeie, s-a ridicat la standarde și a creat o eroină demnă de a fi luată drept model de către toate fetele și femeile care vor să-și depășească condiția de învârtit în cratiță în care le împinge societatea. Nimic mai greșit, Devi Morris nu e acea eroină. Dacă îi dai unei femei o armă, asta nu o face automat puternică. Devi Morris e un mercenar cu comportamentul unei adolescente din Twilight sau alte serii Young Adult mediocre. Ne e prezentată ca fiind o dură băiețoasă, un mercenar cu experiență extinsă pe cele mai dure câmpuri de luptă, o femeie independentă care nu se teme să-și etaleze sexualitatea îmbrăcându-se în fustițe negre mulate pe corp ca să cucerească câte un barman din când în când. Bravo ei.

Problema e că Rachel Bach nu e capabilă să creeze o femeie puternică atât de complexă într-un mod realist, probabil pentru că nici ea nu e una și deci nu știe cum ar trebui să o scrie.

Cartea nu e bună din niciun punct de vedere, dar dacă se eliminau părțile romantice ieșea măcar un SF de acțiune acceptabil pentru trecerea timpului.

They caressed my skin very slightly, and I shivered at the feeling, my gaze going involuntarily to his lips. They were close. All I had to do was push up on my toes to reach them. They would be warm, I bet, like his fingers.
I’d actually started to move before I realized what I was about to do. I froze, dropping my eyes from Rupert’s lips to his chest. That wasn’t much better. His chest looked solid and lovely, perfect to wrap myself around, but at least the reality of his dark suit brought me down a little.

Povestea în sine are puține suișuri, și ele au loc la descrierea momentelor dinamice de luptă, care sunt abia vreo 2-3. În rest fie te plictisești, fie dai ochii peste cap. În prima jumătate din carte nu se întâmplă nimic, dar acțiunea e etalată destul de acceptabil chiar dacă puțin plictisitor. Apoi cartea devine haotică încât parcă a fost scrisă de două persoane.

Finalul e nesatisfăcător și nu explică nimic deoarece mai urmează două cărți în trilogie, dar nu am nicio atracție să le citesc. Rachel Bach ca scriitoare e submediocră iar ca scriitoare de SF nici nu înțeleg cum a publicat-o vreo editură. Probabil cărțile ei de ficțiune au prins la publicul tânăr și s-a riscat editura și la această serie. Povestea de față putea foarte ușor fi scrisă ca fantasy deoarece elementele SF sunt slabe și neimpresionante, amestecate dezechilibrat cu momente romantice puerile.

Sfaturi pentru o viață mai sănătoasă – Ligia Pop

ligia pop sfaturi pentru o viata mai sanatoasaNu vreau să-mi fac un obicei din prezentarea unor astfel de cărți, dar pe insomnie faci ce poți.

Puțin background.
Moda trăitului cât mai sănătos (și n-o numesc așa în derâdere) scoate în evidență lideri, persoane către care omul de rând se îndreaptă și caută direcție. Pentru că e și ăsta un job ce-l scutește pe om de multă cercetare pe care ar fi trebuit să o facă pe cont propriu altfel. Eu nu fac parte din această categorie deoarece am mult timp liber, dar comparând mai multe surse am dat și peste Ligia Pop cu blogul ei. Și am observat că e o formatoare de opinie.

Și mi-a plăcut de ea, deși în multe poze o văd purtând un zâmbet melancolic, ca și cum ar prefera să fie altundeva în acel moment. Trezește în mine acel instinct de protecție pe care îl au toți bărbații când vine vorba de sexul slab. Ce nu trezește în mine e pofta de a mânca ce recomandă ea, parcă aș vrea să fiu mai fericit decât în acele poze.

Accidentul nostru frontal de ideologii a apărut când am găsit la ea pe blog informații învechite legate de viabilitatea vitaminei B12 în plante. Nu voi intra în detalii, puteți citi aici http://sanatos-la-batranete.info/atentie-la-vitamina-b12/ .

Acum m-am trezit că vreau să dăruiesc cuiva o carte ca simplu impuls, să-l fac pe om să-și pună unele întrebări și nimic mai mult. Deci aveam nevoie de ceva prietenos și fără pretenții, nu o voiam pe Ligia Pop deoarece ea promovează extrema veganismului. Acestea fiind zise, se pare că piața e cam goală la astfel de cărți… educative, iar până la urmă mi-am zis că va fi bine și așa. Din păcate nu mi-au ieșit planurile și cartea a rămas la mine, iar ca să nu consider că am aruncat 35 de lei pe nimic, se cuvenea să o și citesc.

Primul lucru care sare în evidență e că e o carte foarte spațiată, 100 de pagini groase cu aproape jumatate din ele poze, și text aerisit. Deci o lectură ușoară, doar că la prețul ăsta ai impresia că ai cumpărat niște carton de calitate premium.

Introducerea ne prezintă o Ligia Pop echilibrată și echidistantă, ce nu vrea să își impună ideile asupra nimănui, ci doar să ne dea niște sfaturi ca să fim mai sănătoși. Însă își pierde repede obiectivismul cu astfel de afirmații

Multe animale nevinovate trebuie să moară pentru ca noi să mâncăm carne. Acest lucru nu este drept.

Nu sunt deloc împotriva veganismului, doar că nu înțeleg ce legătură e între viața mea sănătoasă și modul în care mor acele animale.

Cartea e presărată de linkuri către diverse articole și studii din care au fost sustrase respectivele informații. Linkul pe care am fost eu tentat să-l studiez ducea către un articol în limba engleză. Nu știu ce să zic de practica asta, într-un fel parcă e lene dar nici nu poți pune atâta informație fără să pierzi interesul cititorului. Însă ce garanție ai că cititorul știe engleză? Nu te intereseaza acest aspect?

Dar asta e cartea, o colecție de concluzii pe care le-au tras alții. Dacă nu aveți timp sau nu știți de unde să filtrați informația, e bună. Deși nu sunt de acord cu tot ce scrie în ea, nu are ce să vă strice.

Trebuie să recunosc că m-a motivat să-mi scot de la naftalină tăvile pentru niște iarbă de grâu.

Concluzia, e o carte bună pentru cei care sunt la zero. Cei care s-au mai informat vor descoperi că e o lectură mult prea rapidă ca să satisfacă.

Lumea Inelară – Larry Niven

lumea inelara larry niven

E ciudat că asta e cea mai aproape de realitate reprezentare grafică a inelului pe care am găsit-o, până și coperta cărții îl arată la dimensiuni greșite. Inelul are o suprafață de 3 milioane de ori mai mare decât Pământul, astfel încât de la sol nici nu pare un inel, ci o arcadă deasupra unui plan.

Am ales să discut aici despre întreaga serie (dacă reușesc să o termin). Voi scrie o mică recenzie după fiecare roman pe care îl termin. Nu știu dacă sunt toate traduse în limba română dar eu le voi citi în engleză, deoarece am observat că traducerea, cel puțin a primul roman, nu e prea exactă.

Am I dead? Is the Creator come to judge me? Which Creator?
It was finally time for Louis Wu to decide which Creator he believed in, if any.

Lumea inelară (Ringworld) e primul roman din cele cinci conținute de seria Ringworld. E scris în 1970, ceea ce duce la niște opinii aprinse ale cititorilor legate de feminism, căci femeile din serie sunt puține și se împart în trei categorii, care de multe ori se amestecă: târfe, proaste și naive.

Să fiu sincer nu cred că asta a fost intenția lui Niven și nici nu mi s-a părut atât de gravă situația femeilor, mai ales că una din ele are un rol foarte important în roman, dar ele în sine devin frustrante la un moment dat.

He was sure now. Teela Brown had never been hurt; had never learned caution; did not understand fear. Her first pain would come as a horrifying surprise. It might destroy her entirely.
She’d be hurt over Louis Wu’s dead body.

Avem parte de o echipă de expediție formată din trei rase destul de diferite una de cealaltă (doi oameni, un păpușar și un kzin). Dar nu complexitatea personajelor scoate această carte în evidență, căci acea complexitate lasă de dorit, ci conceptele care încă impresionează, putând doar să-mi imaginez impactul pe care l-au avut în 1970.

Expediția are loc pe o construcție artificială sub formă de cerc, ce înconjoară o stea. Cercul e ca suprafață imens comparativ cu Pământul, iar echipa noastră încearcă să-i afle secretele. Larry Niven e mare amator de matematică deci avem parte de calcule și estimări, care însă nu mi s-au părut atât de dese sau complexe încât să mă plictisească și să nu le înțeleg.

Povestea în sine lasă de dorit și avansează foarte încet, dar atunci când îți imaginezi un răsărit de soare pe un inel orbital parcă nu mai contează restul.

Inginerii Lumii Inelare – Inelul și-a pierdut echilibrul și urmează să se prăbușească în soare dacă un păpușar împreună cu Louis Wu și Chmee nu-l salvează.

Hehe, e de fapt mai complicat de atât, dar la asta se ajunge. Voi fi zgârcit cu spoilerele. Chmee e kzinul din prima carte, unde nu avusese încă nume.

Paranteză. Datorită orelor lungi pe care le petrec la calculator m-am văzut forțat să ies din zona de confort și să încerc un audiobook. Jumătate din carte am ascultat-o din gura a doi engleji, după sonorizare și accent probabil înregistrată prin 1980. Cum mi-a infulențat asta părerea? Poate n-a făcut-o.

Louis obeyed. The gun disappeared. Louis almost missed a flick of motion beyond the hull as the weapon dropped onto the spaceport ledge. The Hindmost had set a stepping-disc receiver on the outside of the hull.
Louis marveled. There were elements of Renaissance Italy in the puppeteer’s paranoia.

inginerii lumii inelareAceastă a doua carte din serie e destul de diferită de prima, ceea ce… mie mi-a plăcut destul de mult, o vreme. Devine dintr-o carte tehnică o carte de aventură, în care eroii noștri ajung să aibă contact mai profund cu civilizațiile de pe Inel, mai ales Louis care face sex cu orice are gaură. Acum sunt convins că Larry Niven e un pervers masochist misogin. El a inventat pe lumea inelară un obicei între specii, un obicei în care faci sex din ce motiv îți trece prin cap, și l-a numit rishathra. Astfel sexul a devenit o obligație, mai ales la încheierea unor afaceri, in loc să bați palma te dezbraci și faci sex cu celălalt. Asta dacă o permite biologia, căci unii umanoizi au forme mai dificile, dar dacă ajungeți atât de departe în carte veți afla că asta nu e o problemă fără rezolvare.
Dar de ce am zis că e un masochist misogin? Deoarece femeile cu care face Wu sex au, unele fețe inexpresive, altele fac sex ca o scândură, iar cireașa de pe tort sunt cele care au barbă. Cu toate astea Louis Wu mânează înainte fără greață. Bravo ție, Louis Wu, doar de-ar fi kzinul mai cooperant, n-ar mai trebui să cauți femei cu barbă…

Ieșind cu greu din mocirla sexuală ce putea lipsi complet din carte ridicând-o astfel potențial la alte standarde, acțiunea e una bine construită chiar dacă ușor previzibilă. O poveste bună previzibilă e mai acceptabilă decât una proastă imprevizibilă. Dependența lui Wu a fost pe parcus interesantă deși aș fi preferat altă abordare.

Însă părțile bune se intercalează cu părți proaste. O mare problemă pe care am observat-o e relația dintre om și kzin, ce nu pare deloc realistă. Niven a oferit condițiile discordanțelor, dar e prea punțin. Kzinul acum vrea să-l omoare pe Louis, în secunda următoare sunt cei mai buni prieteni. Dar nu vreau să întru în detaliile acestei relații disfuncționale, că mă doare mintea.

În acest al doilea volum ne sunt prezentați, într-o manieră lipsită de suspans, constructorii Inelului. Și ei, la fel ca celelalte specii din universul inelar, sunt neverosimili ca specie. Toate speciile astea avansate au niște caracteristici cu care eu nu pot raționa cum ar fi ajuns în spațiu, și mai ales mai avansate ca oamenii. Veți vedea comportamentul rasei kzin și ajunge și voi la aceeași concluzie. Vă zic doar că omul e acum în vârful piramidei datorită creierului, nu al mușchilor. Larry Nivel își știe matematica dar cam atât.

Eu iubesc cărțile în care se forțează latura psihologică, care în scrierile lui Niven e abia în stare embrionară.

The Hindmost spent some hours in the blocked section of Needle. Then he followed them out through the tunnel. His mane was dyed in streaks of a hundred glowing colors, and beautifully groomed. Louis thought, *Everyone wants to look good at his own funeral,* and wondered if that was it.

Tronul Lumii Inelare (The Ringworld Throne), a treia și ultima carte pe care o citesc din această serie ce însumează momentan cinci cărți, următoarele fiind Copiii Lumii Inelare și Soarta Lumilor (Fate of Worlds). Cea din urmă succedă și seria Flota Lumilor (Fleet of Worlds) care, și ea, pare interesantă pe hârtie, și are loc în același univers cu Lumea Inelară.

Acum singura curiozitate care mă face să regret cât de slabă a fost această carte scrisă în 1996 e legată de potențialul pe care l-ar avea următoarele două cărți din serie, prima scrisă în 2004 iar a doua împreună cu Edward M. Lerner în 2012. Dar dacă prima carte scrisă în 1970 a fost mai bună decât cea scrisă în 1996, decizia mea de a mă opri aici cred că e justificată.

Și ce slabă carte! Cel puțin prima jumătate e un manual despre rishathra, în care diverși umanoizi sunt puși împreună de circumstanțe și încep să și-o tragă ca și cum ar fi atât o obligație dar și ceva normal. Singurul cuplu care face parte dintr-o rasă ce nu practică sexul între specii sunt prezentați ca fiind ciudați și marginalizați. Și toate aceste acte sexuale prezentate la tot pasul nu fac decât să contribuie la plictis, căci nici restul poveștii nu atrage. La un moment dat Louis Wu ascultă muzică clasică și asta îl ”excită teribil”. Atât de ridicolă e cartea asta.

Rishathra cu un Culegător bărbat nu era mai mult decât un preludiu.
Rishathra cu moştenitorul lui Thurl era, de asemenea, altceva. Oferea anumite plăceri. El era mare şi foarte energic. Era mândru de faptul că reuşea să se reţină, deşi acum se afla la limita controlului. Era foarte mare.

plictisÎn acest roman acțiunea are loc pe două planuri întrepătrunse, unul în care umanoizii luptă cu vampirii – o expediție lungă și anostă presărată la tot pasul cu experiențe sexuale între umanoizi cu blană, piciti și uriași, dar pe care Larry Niven are grijă să ne zică cât de mari au sânii sau dacă li se văd sfârcurile prin blană.
Al doilea plan îl conține, desigur, pe Louis Wu, ce se implică într-o misiune imposibilă doar ca să aibă și Niven ceva despre ce să scrie. Aici cădem complet în plictis, Inelul pierzându-și puținul misticism rămas din Inginerii Lumii Inelare, introducând o grămadă de Protectori și alte specii irelevante. Conflictul dintre Louis și protectori crește interesul cam ca în expresia ”watching paint dry”.

Concluziile sunt, așa cum n-e obișnuit deja Nivel, adevăruri speculative. Există măcar acest termen?! Louis Wu ajunge la concluzii categorice care pentru orice cititor sunt simple speculații însumând informațiile pe care le avem, însă ele sunt prezentate ca fiind adevăruri și nu avem de ce să ne îndoim de ele, căci într-un final așa și sunt. Ca cititor nu poți să nu te întrebi cum a ajuns Louis Wu la acele concluzii și de ce și ceilalți participanți la poveste sunt de acord cu el, ca și cum nouă ne-ar scăpa ceva atât de evident încât nu mai are rost să fie explicat. Însă posibilele soluții sunt în fapt infinite cu atât de puține informații deținute. Bad story telling.

Cartea asta le face pe primele două să pară excepționale prin comparație.

Ăăăă, Copiii Lumii Inelare – într-un acces de nebunie m-am interesat de acest inițial final al seriei (așa e scris, deși s-a continuat în 2012 cu Fate of Worlds) și lumea zicea că e mai bună. Dar ce m-a cumpărat a fost opinia unui cititor legat de lipsa rishatrei. Bun! mi-am zis, și m-am pus pe citit această carte scrisă la mai mult de treizeci de ani de prima.

Contrar ideii pe care o sugerează titlul cărții, acțiunea are loc la scurt timp după ce se încheie cea din Tron. Romanul e scurt și se bazează mult pe cele precedente, ceea ce îi dă un aer nostalgic știind că e ultimul din serie. Nu am găsit cartea în română ca să dau citate, așa că voi da în engleză.

He’d be smarter than Louis. Trying to outguess a protector was… futz… was both silly and inevitable. No human culture has ever stopped trying to outguess God.

Am zis mai sus că Copiii se voia finalul seriei, iar la momentul la care a fost scris sunt sigur că asta a fost intenția lui Niven. Reușeste să încorporeze într-un mod acceptabil segmente din toate cele trei cărți ce o preced, și încheie… mai mult sau mai puțin grațios. Aș avea mai multe de zis aici dar v-aș lipsi de niște surprize.

Ultimul sfert din carte lasă de dorit, pare grăbit, finalul discutabil putea fi altfel gândit. Dar până acolo e o lectură plăcută ce abundă de știință și planuri obscen de grandioase, care până la urmă reușesc miraculos ca întotdeauna. A fost o călătorie ce mi-a făcut plăcere, iar dacă nu venea după Tron cred că mi-ar fi plăcut și mai mult. Știința nu e mereu consistentă, dar e de apreciat că Niven încă de la a doua carte a încercat să explice în diverse moduri scăpările pe le avea știința lui, să le repare odată cu avansul real al teoriilor care se pretau la modelele lui. Spre exemplu, după Lumea Inelară Niven a introdus în Inginerii motoarele care țineau pe orbita stelei inelul, căci oamenii de știință criticaseră posibilitatea existenței unui asemenea inel stabil în jurul unei stele. Niven a făcut tot posibilul de a mulțumi pe toată lumea, iar în ultima carte a eliminat aproape total rishatra, ceea ce-i ridică automat nivelul.

larry nivenPe final, seria are părți bune și părți rele, însă dacă e să fiu sincer nu aș recomanda nimănui să citească mai departe de prima carte.

Acum el zice că de fapt Fate of Worlds încheie seria, dar ca să citești această carte trebuie să citești și seria Fleet of Worlds, căci și pe aceea o încheie, deci are elemente din ambele serii.

Lumea pe care a creat-o Niven se extinde în foarte multe cărți de-ale lui, seria Războaielor Om – Kzin conține vreo 14 cărți, Soarta Lumilor vreo 4, iar toate astea plus multe altele sunt incluse în Spațiul Cunoscut din care nu mai vreau să citesc nimic, niciodată. În acest scop voi ține minte numele Larry Niven.