Nadia Comăneci – Scrisori către o tânără gimnastă

 Dacă nu eşti corect cu tine însuţi, atunci toată viaţa ta devine o minciună.

scrisori-catre-tanara-gimnastaAceastă autobiografie lasă de dorit, dar e scrisă cursiv şi subiectul ei permite joc dacă o citeşte un român. Cartea pe care o ţin în mână văd că a trebuit să fie tradusă din engleză ca să ajungă aici. Sunt puţin dezamăgit, deşi pe coperta ei scrie că Nadia e “stabilită locativ în America şi afectiv în România”.

În opinia mea, Olimpiada a devenit un eveniment plictisitor, iar fuga spre performanţă face victime.

Mi-e greu să înţeleg cum copii care toată viaţa lor au trăit fiecare oră pentru performanţă pot ajunge adulţi funcţionali în societate. Dar Nadia Comăneci văd că a reuşit, deşi cred că nimeni nu o înţelege cu adevărat decât deci care au trecut prin aceleaşi experienţe. De asta trăieşte alături de un alt sportiv, Bart Conner.

Perfomanţa pe acea vreme se făcea prin tehnici mai brutale decât e permis acum, ca dovadă Elena Mukhina despre care scrie şi Nadia, care şi-a rupt gâtul antrenându-se pentru un exerciţiu periculos.

nadia-comaneci-1976-oRevenind, având în vedere că nu mă atrage să văd oameni chinuindu-şi trupurile până la extrem de dragul competiţiei, evit astfel de evenimente. Deşi ele sunt cu adevărat impresionante. Evoluţia Nadiei în ’76 pare lucrată cu CGI, e absolut incredibilă.

Nouă ani mai târziu aveam să aflu mai multe despre curajul adevărat când şi eu m-am decis să trec graniţa. Dar în legătură cu acea zi, mă întreb şi azi dacă nu cumva curajul este un sinonim al disperării.

Din păcate Nadia ne duce pe multe pagini cu poveşti despre viaţa în România dinaintea Revoluţiei, lucru care poate părea interesant pentru oricine altcineva în afara de un român. Poate încerca prea mult să ne convingă de motivele pentru care a plecat. Am observat că e puţin complexată de această fugă din ţară, până la urmă nu America a băgat-o în istorie, ci România.

Nadia-Comaneci-perfect-10-timetvro
Nadia e destul de constantă de-a lungul cărţii menţionând în mod repetat că ea deţinea controlul şi asculta de antrenori de bunăvoie, pentru că voia să facă performanţă. Ceea ce spre sfârşit se dezumflă puţin recunoscând că a pierdut multe şi se simţea captivă, fără opţiuni.

Dar mă bucur pentru ea că acum doarme bine noaptea.

Cartea, subţire atât ca conţinut cât şi ca substanţă, îşi merită banii.

Nadia Comăneci – Scrisori către o tânără gimnastă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus