Lumea Inelară – Larry Niven

lumea inelara larry niven

E ciudat că asta e cea mai aproape de realitate reprezentare grafică a inelului pe care am găsit-o, până și coperta cărții îl arată la dimensiuni greșite. Inelul are o suprafață de 3 milioane de ori mai mare decât Pământul, astfel încât de la sol nici nu pare un inel, ci o arcadă deasupra unui plan.

Am ales să discut aici despre întreaga serie (dacă reușesc să o termin). Voi scrie o mică recenzie după fiecare roman pe care îl termin. Nu știu dacă sunt toate traduse în limba română dar eu le voi citi în engleză, deoarece am observat că traducerea, cel puțin a primul roman, nu e prea exactă.

Am I dead? Is the Creator come to judge me? Which Creator?
It was finally time for Louis Wu to decide which Creator he believed in, if any.

Lumea inelară (Ringworld) e primul roman din cele cinci conținute de seria Ringworld. E scris în 1970, ceea ce duce la niște opinii aprinse ale cititorilor legate de feminism, căci femeile din serie sunt puține și se împart în trei categorii, care de multe ori se amestecă: târfe, proaste și naive.

Să fiu sincer nu cred că asta a fost intenția lui Niven și nici nu mi s-a părut atât de gravă situația femeilor, mai ales că una din ele are un rol foarte important în roman, dar ele în sine devin frustrante la un moment dat.

He was sure now. Teela Brown had never been hurt; had never learned caution; did not understand fear. Her first pain would come as a horrifying surprise. It might destroy her entirely.
She’d be hurt over Louis Wu’s dead body.

Avem parte de o echipă de expediție formată din trei rase destul de diferite una de cealaltă (doi oameni, un păpușar și un kzin). Dar nu complexitatea personajelor scoate această carte în evidență, căci acea complexitate lasă de dorit, ci conceptele care încă impresionează, putând doar să-mi imaginez impactul pe care l-au avut în 1970.

Expediția are loc pe o construcție artificială sub formă de cerc, ce înconjoară o stea. Cercul e ca suprafață imens comparativ cu Pământul, iar echipa noastră încearcă să-i afle secretele. Larry Niven e mare amator de matematică deci avem parte de calcule și estimări, care însă nu mi s-au părut atât de dese sau complexe încât să mă plictisească și să nu le înțeleg.

Povestea în sine lasă de dorit și avansează foarte încet, dar atunci când îți imaginezi un răsărit de soare pe un inel orbital parcă nu mai contează restul.

Inginerii Lumii Inelare – Inelul și-a pierdut echilibrul și urmează să se prăbușească în soare dacă un păpușar împreună cu Louis Wu și Chmee nu-l salvează.

Hehe, e de fapt mai complicat de atât, dar la asta se ajunge. Voi fi zgârcit cu spoilerele. Chmee e kzinul din prima carte, unde nu avusese încă nume.

Paranteză. Datorită orelor lungi pe care le petrec la calculator m-am văzut forțat să ies din zona de confort și să încerc un audiobook. Jumătate din carte am ascultat-o din gura a doi engleji, după sonorizare și accent probabil înregistrată prin 1980. Cum mi-a infulențat asta părerea? Poate n-a făcut-o.

Louis obeyed. The gun disappeared. Louis almost missed a flick of motion beyond the hull as the weapon dropped onto the spaceport ledge. The Hindmost had set a stepping-disc receiver on the outside of the hull.
Louis marveled. There were elements of Renaissance Italy in the puppeteer’s paranoia.

inginerii lumii inelareAceastă a doua carte din serie e destul de diferită de prima, ceea ce… mie mi-a plăcut destul de mult, o vreme. Devine dintr-o carte tehnică o carte de aventură, în care eroii noștri ajung să aibă contact mai profund cu civilizațiile de pe Inel, mai ales Louis care face sex cu orice are gaură. Acum sunt convins că Larry Niven e un pervers masochist misogin. El a inventat pe lumea inelară un obicei între specii, un obicei în care faci sex din ce motiv îți trece prin cap, și l-a numit rishathra. Astfel sexul a devenit o obligație, mai ales la încheierea unor afaceri, in loc să bați palma te dezbraci și faci sex cu celălalt. Asta dacă o permite biologia, căci unii umanoizi au forme mai dificile, dar dacă ajungeți atât de departe în carte veți afla că asta nu e o problemă fără rezolvare.
Dar de ce am zis că e un masochist misogin? Deoarece femeile cu care face Wu sex au, unele fețe inexpresive, altele fac sex ca o scândură, iar cireașa de pe tort sunt cele care au barbă. Cu toate astea Louis Wu mânează înainte fără greață. Bravo ție, Louis Wu, doar de-ar fi kzinul mai cooperant, n-ar mai trebui să cauți femei cu barbă…

Ieșind cu greu din mocirla sexuală ce putea lipsi complet din carte ridicând-o astfel potențial la alte standarde, acțiunea e una bine construită chiar dacă ușor previzibilă. O poveste bună previzibilă e mai acceptabilă decât una proastă imprevizibilă. Dependența lui Wu a fost pe parcus interesantă deși aș fi preferat altă abordare.

Însă părțile bune se intercalează cu părți proaste. O mare problemă pe care am observat-o e relația dintre om și kzin, ce nu pare deloc realistă. Niven a oferit condițiile discordanțelor, dar e prea punțin. Kzinul acum vrea să-l omoare pe Louis, în secunda următoare sunt cei mai buni prieteni. Dar nu vreau să întru în detaliile acestei relații disfuncționale, că mă doare mintea.

În acest al doilea volum ne sunt prezentați, într-o manieră lipsită de suspans, constructorii Inelului. Și ei, la fel ca celelalte specii din universul inelar, sunt neverosimili ca specie. Toate speciile astea avansate au niște caracteristici cu care eu nu pot raționa cum ar fi ajuns în spațiu, și mai ales mai avansate ca oamenii. Veți vedea comportamentul rasei kzin și ajunge și voi la aceeași concluzie. Vă zic doar că omul e acum în vârful piramidei datorită creierului, nu al mușchilor. Larry Nivel își știe matematica dar cam atât.

Eu iubesc cărțile în care se forțează latura psihologică, care în scrierile lui Niven e abia în stare embrionară.

The Hindmost spent some hours in the blocked section of Needle. Then he followed them out through the tunnel. His mane was dyed in streaks of a hundred glowing colors, and beautifully groomed. Louis thought, *Everyone wants to look good at his own funeral,* and wondered if that was it.

Tronul Lumii Inelare (The Ringworld Throne), a treia și ultima carte pe care o citesc din această serie ce însumează momentan cinci cărți, următoarele fiind Copiii Lumii Inelare și Soarta Lumilor (Fate of Worlds). Cea din urmă succedă și seria Flota Lumilor (Fleet of Worlds) care, și ea, pare interesantă pe hârtie, și are loc în același univers cu Lumea Inelară.

Acum singura curiozitate care mă face să regret cât de slabă a fost această carte scrisă în 1996 e legată de potențialul pe care l-ar avea următoarele două cărți din serie, prima scrisă în 2004 iar a doua împreună cu Edward M. Lerner în 2012. Dar dacă prima carte scrisă în 1970 a fost mai bună decât cea scrisă în 1996, decizia mea de a mă opri aici cred că e justificată.

Și ce slabă carte! Cel puțin prima jumătate e un manual despre rishathra, în care diverși umanoizi sunt puși împreună de circumstanțe și încep să și-o tragă ca și cum ar fi atât o obligație dar și ceva normal. Singurul cuplu care face parte dintr-o rasă ce nu practică sexul între specii sunt prezentați ca fiind ciudați și marginalizați. Și toate aceste acte sexuale prezentate la tot pasul nu fac decât să contribuie la plictis, căci nici restul poveștii nu atrage. La un moment dat Louis Wu ascultă muzică clasică și asta îl ”excită teribil”. Atât de ridicolă e cartea asta.

Rishathra cu un Culegător bărbat nu era mai mult decât un preludiu.
Rishathra cu moştenitorul lui Thurl era, de asemenea, altceva. Oferea anumite plăceri. El era mare şi foarte energic. Era mândru de faptul că reuşea să se reţină, deşi acum se afla la limita controlului. Era foarte mare.

plictisÎn acest roman acțiunea are loc pe două planuri întrepătrunse, unul în care umanoizii luptă cu vampirii – o expediție lungă și anostă presărată la tot pasul cu experiențe sexuale între umanoizi cu blană, piciti și uriași, dar pe care Larry Niven are grijă să ne zică cât de mari au sânii sau dacă li se văd sfârcurile prin blană.
Al doilea plan îl conține, desigur, pe Louis Wu, ce se implică într-o misiune imposibilă doar ca să aibă și Niven ceva despre ce să scrie. Aici cădem complet în plictis, Inelul pierzându-și puținul misticism rămas din Inginerii Lumii Inelare, introducând o grămadă de Protectori și alte specii irelevante. Conflictul dintre Louis și protectori crește interesul cam ca în expresia ”watching paint dry”.

Concluziile sunt, așa cum n-e obișnuit deja Nivel, adevăruri speculative. Există măcar acest termen?! Louis Wu ajunge la concluzii categorice care pentru orice cititor sunt simple speculații însumând informațiile pe care le avem, însă ele sunt prezentate ca fiind adevăruri și nu avem de ce să ne îndoim de ele, căci într-un final așa și sunt. Ca cititor nu poți să nu te întrebi cum a ajuns Louis Wu la acele concluzii și de ce și ceilalți participanți la poveste sunt de acord cu el, ca și cum nouă ne-ar scăpa ceva atât de evident încât nu mai are rost să fie explicat. Însă posibilele soluții sunt în fapt infinite cu atât de puține informații deținute. Bad story telling.

Cartea asta le face pe primele două să pară excepționale prin comparație.

Ăăăă, Copiii Lumii Inelare – într-un acces de nebunie m-am interesat de acest inițial final al seriei (așa e scris, deși s-a continuat în 2012 cu Fate of Worlds) și lumea zicea că e mai bună. Dar ce m-a cumpărat a fost opinia unui cititor legat de lipsa rishatrei. Bun! mi-am zis, și m-am pus pe citit această carte scrisă la mai mult de treizeci de ani de prima.

Contrar ideii pe care o sugerează titlul cărții, acțiunea are loc la scurt timp după ce se încheie cea din Tron. Romanul e scurt și se bazează mult pe cele precedente, ceea ce îi dă un aer nostalgic știind că e ultimul din serie. Nu am găsit cartea în română ca să dau citate, așa că voi da în engleză.

He’d be smarter than Louis. Trying to outguess a protector was… futz… was both silly and inevitable. No human culture has ever stopped trying to outguess God.

Am zis mai sus că Copiii se voia finalul seriei, iar la momentul la care a fost scris sunt sigur că asta a fost intenția lui Niven. Reușeste să încorporeze într-un mod acceptabil segmente din toate cele trei cărți ce o preced, și încheie… mai mult sau mai puțin grațios. Aș avea mai multe de zis aici dar v-aș lipsi de niște surprize.

Ultimul sfert din carte lasă de dorit, pare grăbit, finalul discutabil putea fi altfel gândit. Dar până acolo e o lectură plăcută ce abundă de știință și planuri obscen de grandioase, care până la urmă reușesc miraculos ca întotdeauna. A fost o călătorie ce mi-a făcut plăcere, iar dacă nu venea după Tron cred că mi-ar fi plăcut și mai mult. Știința nu e mereu consistentă, dar e de apreciat că Niven încă de la a doua carte a încercat să explice în diverse moduri scăpările pe le avea știința lui, să le repare odată cu avansul real al teoriilor care se pretau la modelele lui. Spre exemplu, după Lumea Inelară Niven a introdus în Inginerii motoarele care țineau pe orbita stelei inelul, căci oamenii de știință criticaseră posibilitatea existenței unui asemenea inel stabil în jurul unei stele. Niven a făcut tot posibilul de a mulțumi pe toată lumea, iar în ultima carte a eliminat aproape total rishatra, ceea ce-i ridică automat nivelul.

larry nivenPe final, seria are părți bune și părți rele, însă dacă e să fiu sincer nu aș recomanda nimănui să citească mai departe de prima carte.

Acum el zice că de fapt Fate of Worlds încheie seria, dar ca să citești această carte trebuie să citești și seria Fleet of Worlds, căci și pe aceea o încheie, deci are elemente din ambele serii.

Lumea pe care a creat-o Niven se extinde în foarte multe cărți de-ale lui, seria Războaielor Om – Kzin conține vreo 14 cărți, Soarta Lumilor vreo 4, iar toate astea plus multe altele sunt incluse în Spațiul Cunoscut din care nu mai vreau să citesc nimic, niciodată. În acest scop voi ține minte numele Larry Niven.

Lumea Inelară – Larry Niven

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus