Abaţia – Dan Doboş

Dan-Dobos-Abatia123-digi

Nu-mi face plăcere să scriu negativ despre un scriitor român ce încă trăiește, că într-o zi poate mă trezesc cu el nervos la ușă cerând explicații. Dar da, la modul serios, m-am gândit chiar să nu scriu această recenzie deoarece eu îi doresc să vândă cât mai multe cărți și să fie motivat să scrie cât mai multe altele noi, să avanseze fărâma de literatură SF ce se mai scrie în România.

Totuși… acest blog nu e al unui expert, părerile mele le pun aici mai mult pentru mine deoarece am prea mult timp liber la dispoziție, iar cultura mea literară limitată nu ar trebui să afecteze pe nimeni, decât poate în mod comic. Eu nu sunt avizat să scriu recenzii dar suntem pe internet unde toată lumea are o opinie. Așa că dacă Dan Doboş nu poate dormi într-o dimineață pe la ora 3 și decide să se caute pe google, găsind articolul ăsta undeva pe pagina doișpe, îmi cer scuze că i-am stricat și mai rău dimineața.

Cititorii compară Trilogia Abaţiei cu Dune și pe bună dreptate, din păcate nu se aseamănă și ca calitate. Momentele în care te gândești la Dune sunt triste, căci realizezi că romanul pe care îl ai în față e departe de Dune dar cu toatea astea copiaza din el compromițându-și identitatea și așa șubredă.

Înțeleg că s-a pornit de la o povestire scurtă iar apoi cei de la Nemira au cerut un roman și apoi o extindere într-o trilogie. Bravo lor, mă bucur că se mai întâmplă și din astea la noi în țară, mai ales pe partea de SF.

Romanul a câștigat și ceva premii prin țară, și văd că a fost bine primit de critici. În literatura românească actuală nu mă îndoiesc că această trilogie e ceva de excepție, doar că la câte laude am citit intrasem în el cu mai mari așteptări. E oricum un space opera ce aparent reușește să placă unora.

Dar să intrăm în pâine.

Abația I – e cea mai bine închegată din trilogie și am citit-o cu plăcere, însă în ea se sădesc problemele ce scutură și celelalte volume. Cea mai mare problemă mi s-a părut modul în care personajele ajung la concluzii nenaturale. Noi, desigur, primim evenimentele pe mai multe unghiuri și ajungem astfel natural la acele concluzii, dar personajele, din punctul lor limitat de vedere, par înzestrate cu un al șaselea simț extraordinar, căci din o mie de eventuale soluții ei ajung rapid la cea corectă fără a avea însă toate datele necesare. Ca și cum ai avea o ecuație cu două necunoscute ce îți dă un rezultat unic, deci o aberație.

Asta arată superficialitate din partea autorului.

În această primă parte e cel mai evident că Dan Doboș nu le prea are cu religia. L-a ales pe Augustin de Hipona deoarece era un teolog ce încerca să demonstreze veridicitatea creștinismului prin argumente logice, dar în rest nu cred că i-a luat mai mult de o oră cercetarea subiectului. Cred că ar fi o ieșit o carte mult mai bună dacă alegea să renunțe complet la aspectul religios (ilar, având în vedere că despre asta e cartea) sau să creeze o religie nouă mai îndepărtată de creștinism… desigur, religia actuală în acel univers nu e creștinismul, ci, pe hârtie, chiar una ce respinge creștinismul, cu toatea astea nu convinge deloc. Sunt sigur că dacă Dan Doboș arunca un ochi peste Istoria Religiilor lui Mircea Eliade ar fi ieșit un roman mult mai convingător.

La fel ca Augustin de Hipona, personajele stau la taclale analizând aspecte ale religiei lor, din păcate cu argumente slabe și ilogice privind la scară largă. Asta m-a făcut ca în Abația III să sar pur și simplu peste astfel de conversații plictisitoare ce nu aduceau nimic bun în plus la carte, căci în ultima parte a trilogiei avem multe astfel de secvențe în care lumea se așează la propriu pe scaun și încep discuții plictisitoare interminabile.

Dar uite cât am scris și n-am zis deloc despre ce e vorba în primul volum. Dinastia Boszt conduce universul cunoscut. Abația e o companie ce se folosește de religie ca să înființeze și manipuleze planete agricole ce hrănesc cetățenii Imperiului condus de Boszti. Cele doua instituții cooperează de secole, dar când la conducerea dinastiei ajunge Amel se aprinde un conflict. Amel trimite la sediul Abației unul din cei mai loiali oameni ai lui, un supraom numit quint, Rimio de Vassur, pentru a le afla secretele și pentru a scăpa de monopolul pe care îl avea Abația asupra producției de hrană.

Abația II, Blestemul Abației – acțiunea are loc la șaptesprezece ani de la primul roman, și se mută pe planetele Z și Kyrall, unde Imperiul și Abația par încă să se războiască. Se lărgește și intriga Abației, dezvoltand pe marginea unor mai vechi oponenți de-ai lor, Frontul Adevăratei Biserici. Ne întoarcem încet în timp, dar asta e doar superficial interesant.

În acest volum Abația e ca inexistentă, mai rămân doar bazele puse în primul volum, care nu era oricum prea strălucit. Accentul se pune mai mult pe quinți, care și-au schimbat brusc… parametrii, într-un mod dezamăgitor. Autorul a ales să le ofere mai multă complexitate fără vreo motivație plauzibilă, uitând ce a construit în primul volum, unde un quint n-ar fi putut evolua astfel, după caracteristicile pe care Dan Doboș le-a atribuit cu mâna lui.

Romanul se învârte dureros în jurul acelorași idei care expiraseră demult în primul volum. Am fost tentat de mai multe ori să las cartea din mână, dar am continuat, nu pentru că mă așteptam la vreo îmbunătățire, ci dintr-un oarecare respect și curiozitate, căci mai aveam și ultimul volum de citit. Dar dacă nu era Dan Doboș aș fi încheiat atunci lectura.

Există și rare momente memorabile, deși nu-mi pot da seama dacă reușesc să fie memorabile strict numai la nivelul romanului. Insa ăsta e și volumul în care începe să nu-ți mai pese de personaje, care devin imprevizibile doar prin acțiunile lor haotice, non-caracteristice.

Mă simt atât de bătrân, încât nici măcar nu știu dacă nu cumva am murit deja.

Abația III, Abația infinită – ultimul volum al trilogiei nu dezamăgește ca mediocritate. Ne sunt introduși simbioții, de care nu se menționase nimic până acum, dar prin asta se aprofundează și originile quinților, ceea ce a fost relativ interesant până la deznodământ. Deci drumul a fost mai frumos decât destinația. Asta m-a ținut oarecum captivat, spre deosebire de al doilea volum.

Doi quinți prezintă cel mai bine nivelul întregii serii:

Pierdem vremea, zise Leka Hinnedi pe un ton sever. Nu ştiu de ce în
ultima vreme uităm tot mai des că suntem soldaţi şi că nu e tocmai
treaba noastră să comentăm ordinele. Chiar dacă ele au fost date de noi
înşine.
— Ai zis o prostie absolută, zâmbi Tars.

Să încheiem cu ce consider cea mai mare problemă a seriei, modul pueril și deloc plauzibil în care e prezentată religia în universul cărții:

Când am plecat spre Abaţie, Kasser mi-a spus să nu supralicitez
importanţa credinţei călugărilor augustinieni, dar nici să nu o ignor cu
desăvârşire. Am încercat să-i dau ascultare. Era simplu să nu-ţi faci o
părere prea bună despre ei şi infinit mai complicat să găseşti un sens în
fluviul de dogme pe care îl aruncau asupra oricărui străin. Am încercat o
vreme să-i bat cu propriile lor arme, să memorez ceea ce nu pot înţelege.
Era timpul în care credeam în onestitatea Abatelui, în care eram aproape
convins că voi putea accede la funcţia lui pe căi naturale, ca să-i pot apoi
afla secretele. Indiferent cât de mult m-am străduit însă, religia nu m-a
ajutat să înţeleg absolut nimic. Îmi este imposibil să pricep cum, prin
rugăciune şi printr-o pioşenie pe care eu am perceput-o doar ca pe o
farsă pentru străinii indiscreţi, Ordinul augustinian reuşea să le facă pe
clonele de pe Lumile Agricole să urmeze orbeşte religia cercului.

Vă recomand totuși să cumpărați cărțile, deoarece s-ar putea să le considerați interesante, iar efortul lui Dan Doboș merită recunoscut și apreciat. A creat un univers complex, chiar dacă nu atât de complex și original pe cât aș fi vrut eu.

Abaţia – Dan Doboş

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Derulează în sus